Mica lecție de azi

Sunt într-o perioadă de revizuire a lucrurilor din viața mea. Gândidu-mă așa am ajuns la concluzia că te dezvolți personal atunci când lucrurile pe care le faci, le faci pentru sine și nu pentru a impresiona pe cineva sau pentru a te lăuda.

Viața trebuie trăită clipă cu clipă

Aseară am privit comedia romantică „Friends with Benefits”. M-a surprins plăcut filmul. E peste medie și prinde bine la public.

Pe lângă scenele fierbinți dintre Mila Kunis și Justin Timberlake mi-a plăcut umorul dar și morala filmului – „Să nu ezităm să ne expunem sentimentele față de cineva drag căci atunci când vei dori să o faci, fie va fi prea târziu, fie nu va mai fi”.

Un moment care mi-a plăcut enorm de mult ar fi când Dylan ia masa cu tatăl său în aeroport, iar acesta încearcă să îi lămurească încă odată cât de scurtă este viața și dacă nu ia deciziile importante acum s-ar putea să regrete tot restul ei.

Din păcate nu am găsit secvența pe youtube, dar vă zic – e foarte emoționantă.

Noi toți știm că viața este foarte scurtă dar imaginea tatălui lui Dylan și boala de care el suferă arată încă odată cât de scurtă este viața și că nu trebuie să pierdem nici o secundă.

Viața trebuie trăită clipă cu clipă pentru a simți cât de frumoasă este cu adevărat.

Despre nepăsare și oamenii speciali

În viața asta dacă nu faci tu un lucru nimeni nu o să-l facă pentru tine. Dacă ție nu îți pasă de tine atunci la nimeni nu le pasă de tine. Tu trebuie să îți fii cel mai bun prieten,  mentor, șef și angajat.

Tu trebuie să îți ordoni, să execuți și să te sfătui.

La un moment dat, renunțasem să îmi împărtășesc bucuriile din același motiv – nimeni nu mă asculta, nimeni nu se bucura cu mine, fie schimbau tema fie schițau un gest de invidie.

Puțini sunt oamenii care chiar le pasă, poate unul, doi, iar ei trebuie prețuiți cu adevărat. Consider că cheia spre deschiderea unei relații este capacitatea omului de a asculta și de ai păsa de celălalt, de ai împărți bucuriile, necazurile și de al susține în ceea ce face.

Atunci apar prietenii adevărați sau chiar mai mult – partenerii de viață.

O casă solidă are nevoie de o fundație solidă

Afirmam într-un articol anterior că în viață nu este îndeajuns să visezi și că trebuie să pui umărul ca să reușești.

Astăzi revin cu o completare: pentru a construi ceva solid, pe lângă motivație, mai ai nevoie de o bază solidă. Poți, desigur, să construiești o casă numai din paie, dar până când oare ea va rezista? Până la primul vânt mai puternic.

M-am decis ca înainte de a mă apuca să mai lucrez la un nou proiect va trebui să studiez piața, condițiile, competitorii. Deasemenea, îmi propun să aduc câte o picătură de originalitate în oricare din ele.

Ce am învățat astăzi: la început a fost ideea, după care a apărut studiul – mama reușitei, apoi finanțarea – tatăl ei.

Încă o lecție învățată

Vara aceasta am conștientizat ceva foarte important: tot ce mi se întâmplă, sau nu mi se întâmplă, este rezultatul acțiunilor mele. Nimeni nu e responsabil de ele, nici părinții, nici prietenii și nici guvernul. Eu sunt unicul.

Pare un lucru atât de neimportant la prima vedere dar care odată înțeles aduce multe beneficii.

Amânarea nu te face mai bun

Am observat recent un lucru: amânarea nu te face mai performant. Amânarea lucrurilor cu adevărat importante și ocuparea timpului cu cele minuscule este o problemă în care sunt împotmoliți mulți dintre noi.

Fiului miliardarului american Donald Trump, zicea într-un interviu care este diferența dintre el și tatăl său:

Când eu mă gândesc să construiesc un bloc de locuințe, el se gândește să construiască un întreg complex.

Asta e diferența dintre noi și ei – cei mari.

Iar atunci mă întreb de ce tot amân ce e important și nu îmi urmez visurile? Pentru că așa am fost programat social.

În plus este destul de greu de găsit o facultate care să se muleze perfect pe ceea ce îți dorești tu. Obținerea unei diplome de studii superioare nu este nimic altceva decât un alt sub-punct din CV care nu îți asigură un job mai bun decât al unei persoane care îți urmează visurile și zi și noapte.

Deci, în condițiile zilei de azi, când portofoliul este mai important decât ce ai absolvit, trebuie să urmezi o facultate sau nu?

 

Nu e îndeajuns numai să visezi

Sunt o persoană care îi place să viseze. Visez zi și noapte. Mereu îmi fac planuri de viitor.

Sunt un vizionar dar nu sunt un bun executant căci în ultima perioadă, în special vara aceasta, am observat că nu e îndeajuns numai să visezi.

Pentru ca să te simți întradevăr împlinit e necesar ca ideile pe care le ai să le și pui în practică. Mulți au idei dar puțini sunt cei care chiar le aduc la viață.

Și dacă nu sunt fericit atunci în totalitate e greșeala mea. Trebuie să îmi asum responsbilitatea și să nu mă plâng. Lecția cea mai bine învățată e cea care o pățești pe propria piele.

Așadar: „Today is first day of the rest of your life”.

O nouă lume: Tenisul

Astăzi am descoperit o nouă lume –  Tenisul de câmp. Cred că deja trebuie să îl provoc pe Federer la o luptă crâncenă

Despre Perfecțiune

Nu am crezut niciodată în perfecțiune. E o tâmpenie să crezi că ești perfect, poate că ești cel mai bun dar niciodată perfect.

Știu câteva persoane care cred că nu au cusur și sunt numai cremă. Sunt numai niște iluzii deșarte pe care ei înșiși le-au creat.

Cred în procesul de perfecțiune. Noi toți tindem să fim perfecți. Cei mai puternici ajung să fie cei mai buni, iar cei slabi se pierd în mulțime. Cei foarte slabi ajung să apeleze la metode extreme.

Perfecțiunea este lucrul pe care oamenii l-au creat pentru al avea ca punct de repet atunci pentru limitele lor. Este ceva ce nu poate fi atins, e ceva cu care se poate de comparat.

Bine a zis Salvador Dali: „Să nu-ţi fie frică de perfecţiune. Niciodată nu o să o atingi.”

Nevoia de validare

Am mai spus-o una din cele mai mari frici ale mele e frica de a fi respins. Probabil vine din nevoia de validare.

De aici provin mai multe blocaje pe care uneori încerc să le acopăr prin a nu începe o acțiune care, cred eu, se va sfârși printr-o respingere.

Nevoia de validare este una din cele mai proaste obiceiuri, dacă îi pot zice așa, care sunt căpătate în societate. Avem nevoie să fim auziți, ascultați, consolați. Avem nevoie de atenție. Avem nevoie de aprobare.

Cineva mi-a zis: „Cuvintele nu contează. Tinerețea e scurtă, la fel ca viața”. Și are dreptate nu avem nevoie ca să fim validați pentru a duce o viață fericită.